THE SATOSHI REVOLUTION – ASCULTÂND TRECUTUL (CAP. 1)

[pacatos]

– Articol de colecție –

The Satoshi Revolution: O revoluţie a aşteptărilor în creştere
Secţiunea I: Problema încrederii în intermediari
Capitolul 1: Ascultând trecutul
de Wendy McElroy

Ce este un sistem care nu necesită încredere? (Partea 1)

“Principala problemă a valutei tradiționale este că necesită încredere pentru a funcționa. Trebuie să avem încredere că banca centrală nu va devaloriza valuta, dar istoria banilor fiat este plină de astfel de evenimente. Trebuie să avem încredere în băncile care ne păstrează și ne transferă electronic banii, dar acestea oferă împrumuturi în timpul crizelor economice și abia dacă au o mică fracțiune în fondurile de rezervă. Și când le oferim datele personale trebuie să avem încredere că nu vor permite hoților de identitate să ne golească conturile”
– Satoshi Nakamoto

Un sistem în care nu este necesară încrederea este unul care nu depinde de intențiile participanților, aceștia putând fi atât oameni de cuvânt, cât și răuvoitori. Sistemul funcționează în același mod, indiferent de intențiile participanților. Blockchain-ul nu necesită încredere și este prevăzut cu un protocol peer-to-peer transparent și imuabil. Intențiile devin un factor important doar atunci când intervine un intermediar în care trebuie să avem încredere. Buna sau reaua credință a acestuia reprezintă un aspect determinant al tranzacției și pun părțile implicate la mila onestității terțului. Aceasta este problema încrederii într-un terț.
La scară mică problema va exista mereu, deoarece uneori este necesar sau util un intermediar. Intermediarul ideal este unul în care să avem încredere, care să și merite încrederea și care să fie competent. Însă unii oameni nu sunt onești. Fură, aplică suprataxe, mint, sau trădează încrederea clienților pentru profit. Dacă omul este înșelat doar o dată și dacă există și alți intermediari la care se poate apela, prejudiciul este limitat. Participanții își mută afacerea în altă parte, eventual îl dau în judecată pe escroc, îl raportează la agenția care supraveghează domeniul respectiv și îi avertizează și pe alții.
Un intermediar care nu este onest în rare ocazii nu reprezintă problema adresată de Satoshi Nakamoto cu scopul de a revoluționa lumea. Problema o constituie corupția constantă a intituțiilor, a guvernelor și a băncilor centrale, de care omul obișnuit nu poate scăpa. Orice om care a lucrat în pauza de masă, sau care a avut o afacare, care a cumpărat produse dintr-un magazin, care a acceptat ajutoare de la guvern sau care a plătit taxe, a trebuit să accepte o monedă fiat care s-a devalorizat constant datorită inflației. Aproape orice om care a avut un credit, care a acceptat cecuri, care a luat bani cu împrumut, care a activat în comerț sau care a avut afaceri în străinătate a fost nevoit să apeleze la niște bănci care fură ca-n codru.
Pentru un om obișnuit situația pare fără speranță. Concurența adusă cartelului format din guverne și bănci este ilegală și se pedepsește drastic. Nu exista nicio metodă – nici sigură, nici rapidă, nici privată – de a transfera bani peste graniță. Nici măcar în oraș. Tentativele de a reforma sau de a înlocui sistemul păreau sortite eșecului. Reforma era imposibilă deoarece politica monetară era putredă până-n măduva oaselor și ar fi trebui de fapt să fie smuls răul de la rădăcină. Înlocuirea însă era de neconceput, întrucât monopolul era mult prea puternic. Nevoia de bani a oamenilor acționa ca o cămașă de forță.
Și atunci a apărut Satoshi Nakamoto. Cu tot cu Blockchain și cu Bitcoin. Și nu doar o monedă nouă, ci un întreg nou concept financiar a fost creat, iar forma acestuia nu conținea noțiunea de inflație, întrucât numărul monedelor este limitat la 21 de milioane de unități. Cantitatea de Bitcoin va scădea în timp, deoarece unele monede vor fi pierdute. De exemplu, unele vor fi pierdute de oamenii care își uită parolele. Satoshi scria în 2010 pe BitcoinTalk că “Monedele pierdute vor crește valoarea celorlalte. Este ca o donație pentru toată lumea”.
Tranzacțiile peer-to-peer se efectuează printr-un intermediar numit miner, dar nu este necesară încrederea, întrucât acestea sunt procesate după realizarea ciclului de “proof of work”; acest algoritm constă în rezolvarea unor operații matematice complexe de către miner. Rezolvarea necesită timp și putere de calcul. Satoshi afirma în acest sens că “prin intermediul e-valutei bazate pe dovezi criptografice, fără a mai avea nevoie să ne încredem într-un intermediar, banii pot fi securizați și transferați fără niciun efort”. Forța și proprietățile protocolului Blockchain sunt asigurate de codul open source care poate fi utilizat și verificat de oricine. Valuta privată a lui Satoshi rupe monopolul deținut de guverne și de băncile centrale.
De-a lungul timpului au mai existat câteva teorii și practici similare.

Teorii precedente

Friedrich A. Hayek este cel mai respectat economist austriac de la sfârșitul secolului XX. În cartea Denationalisation of Money: An Analysis of the Theory and Practice of Concurrent Currencies, el argumenta cu tărie necesitatea valutelor private care să le înlocuiască pe cele emise de guverne. Hayek a lansat următoarea teorie: “Când cineva studiază istoria banilor, apare întrebarea de ce oamenii s-au bazat atât de mult timp pe guvernele care s-au folosit de puterile lor exclusive timp de două mii de ani pentru a îi exploata și pentru a îi fura? Răspunsul se poate justifica doar prin mitul “necesității banilor guvernamentali”, care au ajuns atât de împământeniți încât nici măcar profesioniștii acestei materii nu și-au pus întrebări de genul. Dar odată ce validitatea acestei doctrine ajunge să fie pusă sub semnul întrebării, fundamentul ei devine repede unul fragil”.
Guvernele știu cât este de profitabil să devalorizeze valutele, cât timp oamenii nu au altă variantă decât să accepte acest lucru. Apoi, guvernele dau vina doar pe birocrația din spatele administrării banilor. Dar sistemul este fragil, deoarece se bazează pe oameni care nu înțeleg că devalorizarea înseamnă furt și nu că ar avea vreo altă variantă. Altfel, toată mașinăria s-ar dărâma. Hayek, laureat cu premiul Nobel în 1974, a analizat de ce înțelegerea publicului este atât de mărginită “De ce monopolul pus de guvern asupra banilor este considerat indispensabil de toată lumea?” Şi ce s-ar întâmpla “dacă furnizarea de monedă ar fi la îndemâna unor entități private aflate în concurență?”
Cu o stranie putere de premoniție, Hayek a militat pentru dezvoltarea valutelor de către antreprenori care ar putea crea noi forme ale banilor, așa cum au inovat și în alte domenii. Unul dintre dezavantajele monopolului deținut de guvern asupra banilor îl reprezenta blocarea oricăror invenții de genul celor care sunt utilizate de criptovalutele de astăzi.
Istoricul Carl Watner observa că “nimeni nu poate spune dinainte ce formă vor lua acești bani, pentru că nimeni nu poate ști ce alegeri vor face oamenii, sau ce tehnologii noi vor fi descoperite. Legile care îi obligă pe oameni să apeleze la banii Rezervei Federale de Stat nu s-au mai schimbat deloc după o anumită etapă […] Să ne imaginăm cum ar fi fost dacă Congresul ar proteja Poșta prin anumite legi care le-ar interzice oamenilor să mai comunice pe Internet. Nu am mai fi avut cum să ne bucurăm de minunea numită e-mail”.
Pe lângă Hayek, și Murray Rothbard, alt economist austriac, s-a luptat cu întrebarea “de ce oamenii se opun cu atâta înverșunare valutelor private?” În cartea sa For a New Liberty: The Libertarian Manifesto, acesta a încercat să ofere o explicație. “Dacă doar guvernul ar fi avut monopol asupra fabricării și vânzării pantofilor, cum i-ar trata publicul pe libertarienii care ar susține ieşirea guvernului din această industrie, pentru a o lăsa pe mâna companiilor private?” Rothbard a prezis că oamenii probabil s-ar ridica împotriva libertarienilor care i-ar lipsi de singura sursă de pantofi. Oamenii au fost îndoctrinați masiv să creadă că guvernul este necesar și fără el nimeni nu și-ar mai putea duce viața de zi cu zi.
Hayek și Rothbard sunt doi economiști aparte, deoarece ambii îmbrăţişează ideea banilor privați. Chiar și fanaticii pieței libere rareori contestă ideea de banking sau valutele aflate în circulație. În schimb, preferă să dezbată probleme de nișă, cum ar fi banking-ul cu rezerve fracţionate, care ar reprezenta însă doar o reformă neînsemnată. Sau argumentează asupra necesității revenirii la aur ca standard obligatoriu. Dar dacă s-ar aplica acest standard asupra banilor fiat, ar însemna ca guvernele și băncile să devină transparente; ar însemna să credem că acestea vor acționa împotriva propriilor interese, lucru care nu s-a mai pomenit în istorie. Problema încrederii în terți rămâne intactă și este baza de la care se naște toată corupția, inclusiv manipularea banilor. Și inerent, o instituție coruptă nu poate fi reformată; ea ar trebui să fie eradicată sau anulată în totalitate.
Ce ar putea convinge publicul sau economiștii că banii privați funcționează la fel de bine sau chiar mai bine ca banii emiși de guvern? O cale ar fi prin evidențierea unor exemple din trecut și prin paralele cu criptovalutele.

America s-a născut din bani privați

America a oferit pe timpuri lecții valoroase despre valutele private.
Coloniile britanice au folosit în mod natural bani din Marea Britanie, dar politicile monetare din țara mamă au crescut apetitul pentru valute alternative. Rothbard a explicat în cartea A History of Money and Banking in the United States: The Colonial Era to World War II, că “Marea Britanie aplica în mod oficial ca standard obligatoriu argintul […] Totuși, Marea Britanie a emis și monede din aur și a menținut ambele metale ca standard […] Între secolele XVII – XVIII guvernul britanic a avut o asemenea rație de emitere a monedelor de aur și respectiv argint, încât aurul a ajuns supraevaluat, iar argintul a fost subevaluat în raport cu prețurile pieței”. Politicile Marii Britanii au creat însă o piață robustă.
Legea lui Gresham s-a aplicat și banilor aflați în circulație în colonii, cum s-a aplicat de altfel tuturor valutelor. Această lege spune: dacă două tipuri de monede sunt evaluate de lege ca fiind de valori egale, dacă pe piață una este mai valoroasă decât cealaltă, atunci moneda mai valoroasă va dispărea din circulație și va fi utilizată în alte scopuri, cum ar fi tezaurizarea sau schimburile internaționale. Acesta este și sensul expresiei “banii răi îi scot pe cei buni de pe piață” (n.r. “bad money drives out good”). Monedele care erau în totalitate din argint au început să dispară din colonii, dar au apărut în schimb monedele care conțineau argint doar într-o anumită proporție. Pe lângă acestea, au apărut și unele monede private, şi toate au circulat în paralel cu monedele spaniole, dintre acestea fiind cea mai populară moneda de opt reali.
Prima valută privată americană a fost moneda Higley (numită și Granby), bătută de Dr. Samuel Higley în anul 1737, în Connecticut. Samuel a murit apoi la scurt timp, dar fratele său, John Higley, a continuat să fabrice monedele din cupru între anii 1737 – 1739. Moneda valora trei peni. Povestea spune că John a fost cel care le-a cheltuit pe cele mai multe, majoritatea la un bar local, până când barmanul a refuzat să le mai accepte. Ulterior, Higley a bătut niște monede pe care scria “Valorez cât crezi”, iar pe altele scria “Sunt o bucată bună de cupru”. Nicio valoare nu a fost imprimată pe monede, dar aceasta era o practică des întâlnită în acea vreme. Monedele au circulat mult timp, chiar și după ce John nu a mai fabricat în mod masiv altele, datorită bijutierilor care le foloseau la realizarea podoabelor. O analiză ulterioară a atestat că monedele conțineau cupru în proporție de 98% – 99%.
Valuta Granby a beneficiat de ceea ce economistul austriac Ludwig von Mises numea Teorema Regresiei. În opera Theory of Money and Credit autorul scria că “Teoria valorii banilor poate urmări în timp un schimb obiectiv al valorii banilor până în punctul în care valoarea banilor încetează şi devine doar o valoare a mărfurilor”.
Profesorul în economie Jeffrey Rogers a detaliat conceptul. Puterea de cumpărare a banilor din zilele noastre “se trage din puterea pe care o avea ieri, alaltăieri […] şi tot aşa […] Cât de în spate merge regresia? […] Din punct de vedere logic, Mises a explicat că în cazul unui bun evaluat în bani (n.r. “commodity money” – un bun sau un produs care are o valoare intrinsecă şi care este perceput de oameni la acea valoare), regresia merge înapoi până în ziua anterioară celei în care marfa a început să fie folosită ca metodă de schimb. În acea zi (n.r. marfa) a avut o anumită valoare sau o anumită putere de cumpărare valabilă pentru o marfă ordinară (un bun de consum ) şi nu pentru o metodă de schimb. În cazul dolarului american, care a devenit valută fiat prin încetarea raportării la ceea ce a fost numit “commodity money” (n.r. este vorba de aur), regresia istorică merge înapoi până în ziua sistării respectivei legături şi de acolo merge înapoi până în ziua în care respectiva marfă (n.r. este vorba tot de aur) a devenit o metodă de schimb. Aplicarea logicii asupra unei noi monede fiat” este o expresie care face referire la rata oficială de compensare a unei valute fiat.
Pe scurt, valoarea banilor este compusă din cererea pentru monedă privită ca metodă de schimb şi cererea pentru monedă privită ca o marfă.
Legătura dintre Bitcoin şi Teorema Regresiei este importantă, întrucât criticii deseori nu văd criptovalutele ca pe nişte bani, deoarece acestea încalcă teorema. Majoritatea entuziaştilor Bitcoin reacţionează conform uneia din următoarele trei variante: nu le pasă; afirmă că teorema nu se aplică erei digitale; insistă că se aplică şi în cazul Bitcoin, dar într-o manieră percepută greşit.
Economistul Robert P. Murphy a explicat cum a reuşit Bitcoin să fie perceput ca o metodă de schimb, fără a fi metamorfozat într-o marfă şi fără a fi revendicat la o valoare prestabilită în bani fiat. În articolul “Why Misesians Need to Tread Cautiously When Disparaging Bitcoin”, autorul argumenta că “Primii oameni care l-au tranzacţionat au făcut-o deoarece aveau parte în mod direct de utilitate, fiind conştienţi că exista măcar o şansă de a irita guvernele lumii […] Adepţii timpurii ai Bitcoin au susţinut moneda din cauza ideologiei lor, nu din raţiuni financiare”. Ideologia şi libertatea conferite au reprezentat valoarea “de marfă” a entităţii numite Bitcoin.
Entuziastul Bitcoin Jeffrey A. Tucker a adoptat o abordare diferită. Într-un articol publicat în Foundation for Economic Education, intitulat “What Gave Bitcoin Its Value?”, acesta a subliniat scopul teoremei lui Mises; mai precis, aceasta a ajutat cu un răpsuns la întrebarea de ce anumite mărfuri au devenit valute, iar altele nu. Tucker a făcut o comparaţie între sare şi pietriş, în sensul că sarea ar avea şanse mai mari de a deveni o valută, datorită utilităţii directe.
Tucker a afirmat apoi că Bitcoin nu este un bun esenţial, ci un serviciu esenţial, care acoperă o nevoie imensă şi care are utilitate directă: Blockchain-ul ca sistem de plată. “Bitcoin este atât un sistem de plată, cât şi o monedă. Sistemul de plată este sursa valorii (nemonetare), în timp ce unitatea de măsură exprimă această valoare în termeni referitori la preţ. Unitatea dintre monedă şi sistemul de plată este caracteristica cea mai neobişnuită şi de asemenea cea care a dat cele mai mari bătăi de cap comentatorilor […] Această conexiune dintre monedă şi sistemul de plată a fost mereu prezentă, exceptând sensul fizic al expresiei. Dacă eu îţi ofer un dolar pentru o felie de pizza, nu este niciun intermediar. Dar sistemele de plată, terţii şi relaţiile de încredere devin necesare când te afli la o distanţă apreciabilă. Acesta este momentul în care companii ca Visa sau instituţii precum băncile devin indispensabile”.
Valoarea nefinanciară a Bitcoin constă în sistemul de plată al acestuia, care nu necesită un terţ în care să ai încredere şi care nu este limitat geografic. Cu alte cuvinte, pentru Tucker, Blockchain-ul este chintesenţa independentă care are o valoare intrinsecă şi de aici se naşte Bitcoin ca metodă de plată. Teorema Regresiei se aplică şi pentru Bitcoin, dar pentru ca aceasta să fie aplicabilă erei digitale, ea trebuie extinsă la un nivel care să includă şi serviciile.
Valutele private din America timpurie au oferit multe lecţii în acest sens. De exemplu, aurarul şi argintarul Ephraim Brasher din New York a arătat o cale prin care monedele bătute în mod privat au putut fi utilizate în coloniile engleze fără a apărea dubii în ceea ce priveşte puritatea sau greutatea lor. Mulţi dintre cei care au bătut monede private s-au bucurat de reputaţie în comunităţile din care făceau parte, dar circulaţia monedelor s-a limitat la respectivele comunităţi. Brasher a oferit o soluţie. El a devenit renumit pentru testarea monedelor, pe care apoi le ştanţa cu iniţialele “EB”, dacă erau valide. Cu ajutorul reputaţiei acestuia monedele s-au propagat mult mai departe.
Nevoia ca persoana care bate moneda să fie una respectabilă evidenţiază avantajul pe care îl are Bitcoin ca valută. El lasă în urmă sistemul de verificare a purităţii şi a greutăţii. Spre diferenţă de monedele fizice, Bitcoin nu poate fi subţiat, contrafăcut, diluat cu aliaje, sau contestat ori din cauza reputaţiei minerilor care îl pun în circulaţie, ori din cauza utilizatorilor care îl preschimbă. Un BTC este un BTC şi nimeni nu poate schimba acest lucru. Dar criptovalutele concurează una cu cealaltă pentru adopţie. Reputaţia este importantă pentru competiţie şi este stabilită în cea mai mare parte de feedback-ul primit de la comunitatea conectată la Internet.

– va urma –

EXCLUSIV: Gazeta Bitcoin, singura entitate media din România care publică integral “The Satoshi Revolution”, ultima carte scrisă de Wendy McElroy! Prima şi singura  publicaţie din România care are acordul autoarei de a publica integral cartea “The Satoshi Revolution” tradusă în limba română!

Gazeta Bitcoin vă prezintă traducerea cărții scrise de Wendy McElroy exact în forma în care autoarea a publicat materialele pe site-ul News.Bitcoin.com.

Wendy McElroy este o scriitoare din Canada cu convingeri anarhiste și feministe. Fost membru fondator al publicației Voluntaryist, ea este autoarea a numeroase cărți și documentare. A lucrat la FOX News și a scris sute de articole. A fost unul dintre cei mai vocali susținători ai lui Julian Assange și ai organizației WikiLeaks. În prezent lucrează ca jurnalist la Bitcoin.com.

SURSA: https://ibitcoin.ro/the-satoshi-revolution-ascultand-trecutul/       
PUBLICAT: 31/10/2017
AUTOR: Wendy McElroy