THE SATOSHI REVOLUTION – ASCULTÂND TRECUTUL (CAP. 1.2)

[pacatos]

– Articol de colecție –

– Fragmentul al IV-lea: Politică versus ideologie –
The Satoshi Revolution: O revoluţie a aşteptărilor în creştere
Secţiunea I: Problema încrederii în intermediari
Capitolul 1: Ascultând trecutul
de Wendy McElroy
 
Mulți oameni resping din start banii electronici, pe care îi consideră o cauză pierdută datorită tuturor companiilor care au eșuat începând cu anii ’90. Cred că este evident că natura lor controlată în mod centralizat este singurul motiv pentru decăderea lor. Cred că este prima dată când încercăm un sistem descentralizat, care nu se bazează pe încredere.
– Satoshi Nakamoto

Bitcoin evită problemele grave cu care s-au confruntat monedele private anterioare

(Atenţie: nu vreau să-l ridic în slăvi pe Satoshi Nakamoto pentru toate părţile bune ale criptomonedei, deşi aşa pare. Şi înaintea lui au existat vizionari, care au deschis noi drumuri. De exemplu, Timothy C. May a publicat în 1988 eseul “Crypto Anarchist Manifesto”, iar propoziţia scrisă în deschidere este remarcabilă: “Un spectru bântuie lumea modernă, spectrul crypto-anarhiei”. Geniul lui Nakamoto are două nuanţe. El a produs o tehnologie elegantă şi originală care rivalizează cu presa tipografică a lui Gutenberg şi care permite implementarea economiei crypto-anarhice; dar el a şi prevăzut uriaşa ei importanţă politică şi revoluţionară. Fără a-i diminua meritele, Nakamoto este un simbol şi o egidă pentru cei care au lucrat sau lucrează în acest domeniu.)
O parte din măreţia Revoluţiei lui Satoshi vine din faptul că aceasta este în profunzime politică, fără a fi ideologică. Majoritatea oamenilor nu sesizează diferenţa dintre politică şi ideologie, sau dacă o fac, cei mai mulţi cred că ideologia este un set de credinţe care determină acţiunile politice ale unei persoane. În cele mai multe cazuri aşa este. Dar nu în toate cazurile. Uneori, politica şi ideologia sunt diferite.
Bitcoin are legătură cu politica la fel de mult ca şi tiparniţa lui Gutenberg (1448). Chiar dacă presa acestuia nu a fost prima, Johannes Gutenberg (1400-1468) a fost pionierul unor inovaţii care au fost la fel de creative ca şi acelea ale lui Nakamoto. De exemplu, Gutenberg a folosit o cerneală bazată pe ulei, în loc de cele bazate pe apă, care erau mai puţin durabile. Dintr-un aliaj dur, el a creat 300 de bucăti mici de metal care puteau fi asamblate rapid într-un şablon; tiparniţele anterioare foloseau bucățele de lemn, sau litere cioplite pe fiecare pagină a unui calapod de lemn care urma să fie tipărit. Şi de aici, Gutenberg a deschis publicului uşile lumii informaţiei şi a ideilor, astfel că omul de rând nu mai avea nevoie să se încreadă în autorităţi pentru a afla “adevărul”. Tiparniţa distribuia descentralizat cunoaşterea din mâinile autorităţilor către oamenii obişnuiţi, iar cunoaşterea este putere. Şi acest lucru nu a fost doar un miracol tehnic, ci şi un agent social al schimbării şi al revoluţiei.
Dacă ar fi putut, legiuitorii ar fi prevenit schimbarea polilor de putere prin obstrucţionarea opiniilor şi ideilor, deoarece o mulţime ignorantă şi dezinformată este mai uşor de manipulat. Oamenii culţi şi informaţi sunt ţinta populiştilor şi a reformatorilor care ameninţă status quo-ul, care este motivul principal pentru care cenzura din partea statului a existat atunci şi există şi acum. Din nefericire pentru cârmuitori, nivelul de alfabetizare a crescut şi tot mai mulţi oameni au început să judece singuri ce credinţe politice şi religioase li se potrivesc mai mult.
Un exemplu de revoltă socială: fără maşina de tipărit a lui Gutenberg, Reforma Protestantă este greu de imaginat. Când Martin Luther a lansat în 1517 Reforma, cele 95 de teze au fost bătute în cuie pe uşa unei biserici germane; documentul a fost tradus rapid din latină în germană, apoi a fost copiat şi tipărit. Omul Luther putea ajunge doar la cei care îi auzeau vocea. Dar autorul Luther şi-a putut propaga în câteva luni ideile în toată Europa. În decurs de trei ani, sute de mii de copii ale tezelor sale au fost multiplicate de către sute de tiparniţe. Biserica Catolică a răspuns prin excomunicarea lui Luther, fapt care l-a determinat să fugă şi să se ascundă pentru a se salva. Dar ideile nu mor şi nici nu se ascund.
Tiparniţa lui Gutenberg a fost un puternic instrument politic, care a dat scânteie mişcărilor şi revoluţiilor. Tiparniţa nu era însă şi ideologică, deoarece orice idee putea fi asamblată în mai multe şabloane care puteau fi apoi tipărite în masă, pentru ca oamenii să o citească: catolicism, protestantism, individualism sau socialism, Karl Marx sau Ayn Rand. Maşina propriu-zisă era neutră. Tiparniţa avea însă puternice implicaţii ideologice şi stârnea opoziţie, deoarece ea împuternicea omul şi masele. Cu alte cuvinte, era o forţă de propulsie a populismului. Dar şi autorităţile au apelat la noua tehnologie pentru a-şi crea avantaje. Pe cât de miraculoasă era, tiparniţa era un instrument cu care se putea produce bine sau rău, în funcţie de interesele celui care o folosea.
La fel este şi Bitcoin. El dă putere omului, act care este unul profund politic. Dar această împuternicire face ca oricine să poată alege ce ideologie doreşte. În sensul propriu, Bitcoin nu are nicio ideologie prestabilită. Din acest motiv îl pot folosi atât individualiştii, cât şi anarhiştii sau socialiştii, pentru a-şi atinge propriile scopuri, indiferent care ar fi acestea. Amir Taaki, dezvoltatorul Darkmarket / Openbazaar şi Dark Wallet este un anarhist agresiv de stânga. El şi-a petrecut timpul în Rojava (nordul Siriei) ajutându-i pe oameni prin intermediul Bitcoin să construiască o Republică a Oamenilor. Rojava a fost “sub embargou, deci nu puteau intra şi nici ieşi banii”, a explicat Amir. “Atunci a trebuit să ne construim propria economie bazată pe Bitcoin. Acum avem un instrument tehnologic cu care oamenii se pot organiza liber, în afara sistemului de Stat. Deoarece nu este o valută, el nu este controlat de băncile centrale”.
Bitcoin este un mecanism care poate ajuta la împlinirea rapidă a ţelurilor. Este un sprijin foarte solid.
De ce?
Răspunsul se află în istorie şi necesită puţină muncă de cercetare.
O diferenţă cheie între mişcările radicale şi individualiste din secolul XIX şi cele din secolul XX este aceea că primele s-au concentrat pe importanţa banilor privaţi şi a bankingului privat, pentru atingerea libertăţii proprii. Radicaliştii au militat pentru dreptul oamenilor de a-şi crea valute propriii şi de a fi propiii bancheri. Era vorba de un drept natural, la fel de important ca şi libertatea de exprimare sau libertatea de a-ţi alege religia.
Unii adepţi ai banilor privaţi din secolul XX, cum ar fi Rothbard sau Hayek, au avut abordări similare. Rothbard scria “Lăsaţi-ne mai întâi să ne întrebăm: Pot fi organizaţi banii sub principiul libertăţii? Putem avea o piaţă liberă a banilor, aşa cum avem şi pieţe libere pentru alte bunuri şi servicii? Cum ar arăta o astfel de piaţă? Şi care sunt efectele controlului din partea guvernului? Dacă îndemnăm piaţa liberă în alte direcţii, dacă dorim să eliminăm invazia guvernului asupra persoanei şi asupra proprietăţii, cel mai important lucru de făcut este să explorăm căile şi sensurile unei pieţei libere a banilor”. Adepţii moderni ai banilor privaţi au dezbătut însă asupra utilităţii şi asupra termenilor de utilizare publică, nu despre libertăţile civile.
Predecesorii acestora din secolul XIX s-au axat mai mult pe plasarea teoriei monetare la baza tuturor libertăţilor. Emblematicul individualist-anarhist Benjamin Tucker a crezut că dreptul de a emite bani privaţi era atât de important, încât putea distruge Statul. Monopolul asupra banilor a ajutat Statul să se susţină şi să îl jefuiască pe omul de rând nu doar de bani, ci şi de orice oportunitate economică, deoarece Statul controla şi creditele. Nimic nu era mai important decât distrugerea monopolului financiar.
Două evenimente au ilustrat abordarea monopolului băncilor şi a banilor privaţi de către individualiştii anarhişti. James J. Martin a comentat unul dintre ele:
“Foarte rar în istoria Americii s-a născut atâta curiozitate între amatori şi cetăţenii obişnuiţi asupra problemelor economice şi financiare, precum s-a întâmplat la panica din 1837 […] Abuzurile bancare au fost cercetate în amănunt şi de aici au apărut multe propuneri radicale”.
Al doilea eveniment a fost Războiul Civil, în care Nordul a utilizat Legea Naţională Bancară din 1863 pentru a-şi finanţa cheltuielile de război. Prin aceste mişcări, Congresul a garantat pentru hârtiile emise de bancherii autorizaţi şi i-a exonerat pe aceştia de datorii. Legea stabilea şi o taxă naţională de 10% din toţi banii neautorizaţi de Congres.
Având proaspăt în memorie faptul că banii privaţi nu doar că ar fi putut funcţiona, ci chiar au circulat vreme de peste un veac, radicaliştii din secolul XIX au reacţionat. Şi nu doar la nivel teoretic; ei au emis în mod masiv bani privaţi şi au experimentat cu noile modele economice. Dacă le analizăm eforturile, ele sunt de-a dreptul fascinante, dar ele sunt şi semne de avertizare asupra capcanelor pe care banii privaţi trebuie să le evite.
O problemă majoră din secolul XIX pentru anarhismul individualist din America a constat în determinarea acestei mişcări în a corela banii privaţi cu teoria valorii muncii. Teoria susţinea că valoarea economică a unui bun sau a unui serviciu se bazează pe cantitatea de muncă necesară pentru producerea bunului sau serviciului respectiv, şi nu pe cât cere un capitalist, nici pe cât ar vrea cumpărătorul să achite. Radicaliştii individualişti din acea vreme au respins în general profitul din capital deoarece acesta reprezenta o valoare în exces a muncii investite într-un bun sau într-un serviciu. Ei au respins profitul excedentar în trei forme: interesul financiar, chiriile şi profitul din schimburi, considerând aceste forme ca fiind “camătă”. Dacă scopul politic principal al radicaliştilor individualişti din secolul XIX a fost abolirea Statului, scopul economic principal a fost abolirea “monopolului asupra banilor”. Prin sintagma “monopol asupra banilor” ei se refereau la trei forme de monopol care se intersectau: banking-ul, taxarea intereselor şi emiterea privilegiată de monedă. Pe scurt, spre deosebire de tiparniţa lui Gutenberg şi de Bitcoin, banii privaţi de atunci se bazau pe ideologie şi incă: pe o ideologie bolnavă. De aici şi valoarea socială scăzută a instrumentelor monetare pe care le foloseau. De exemplu, când teoria valorii muncii a pierdut din popularitate, valutele au fost şi ele discreditate.
Josiah Warren a dat un exemplu din lumea reală referitor la problema corelării ideologiei cu banii. Warren, care este considerat primul anarhist american, avea o viziune politică bazată pe două concepte, ambele fiind des întâlnite în rândurile mişcării radicaliste individualiste din secolul XIX. Primul concept era “Suveranitatea Individului”, ceea ce reprezenta faptul că fiecare om era propriul său stăpân şi avea drept de jurisdicţie asupra acţiunilor paşnice pe care le întreprindea. Al doilea concept se numea “Costul este Limita Preţului” şi se referea la teoria valorii muncii.
Warren şi-a testat soluţia referitoare la monopolul asupra banilor şi la “nedreptăţile” asupra intereselor prin intermediul Time Store (n.r. un magazin din Cincinnati deschis de Warren), unde a implementat notiţele de muncă (n.r. descrieri despre cantitatea de muncă prestată pentru realizarea fiecărui produs). La deschiderea din 1827, magazinul oferea alimente în valoare de 300$ şi avea un adaos comercial de 7% din valoarea muncii lui Warren, pentru ca acesta să-şi poată întreţine magazinul. Totul se întâmpla într-o perioadă în care alimentele nu erau preambalate şi precântărite, fiind ceva obişnuit ca potenţialii clienţi să se târguiască cu proprietarul magazinului asupra preţului, în loc să achite o sumă afişată. Una dintre inovaţiile lui Warren a fost chiar aceea de a posta preţurile produselor, mişcare ce a scăzut şi mai mult preţurile acestora, deoarece tranzacţiile consumau mai puţin timp. Astfel, clientul plătea în monedă tradiţională preţul bunului, apoi îl compensa pe Warren pentru timpul său, care era menţionat în notiţa de muncă, aceasta obligându-l pe cumpărător să-i achite lui Warren un echivalent din timpul său. De exemplu, dacă cumpărătorul era un instalator, notita de muncă îl obliga pe acesta să îi ofere lui Warren serviciile sale, cuantificate în “X” unităţi de timp în domeniul instalaţiilor. Notiţele de muncă au circulat şi au fost tranzacţionate. Scopul lui Warren a fost de a stabili o economie în care profitul să se bazeze doar pe schimbul de timp şi de muncă.
Până la un punct, chiar a reuşit. Oamenii veneau de la sute de kilometri distanţă pentru a profita de preţurile mici percepute de Warren. După câţiva ani, Warren a declarat că experimentul a avut succes şi a închis porţile magazinului. Dacă magazinul a avut succes sau nu, este discutabil. Dar dacă a avut succes, acesta se datorează probabil mai mult preţurilor mici şi mai puţin notiţelor care ajunseseră să constituie un veritabil sistem barter. Oricare ar fi adevărul, este greu de estimat cum s-ar fi descurcat noua valută în zonele de populaţie densă, unde oamenii nu se cunosc între ei, sau cum s-ar fi descurcat într-un comerţ la scară mare. Iar operatorii de exchange-uri trebuie şi să aibă încredere în oameni.
Unii ar enunţa astfel lecţia de ataşare a ideologiei asupra unui instrument de eliberare politică: “la naiba, foloseşte ideologia corectă de data asta”. Cred însă că lecţia aceasta este greşită. Ideea de a da putere oamenilor înseamnă să li se dea acestora instrumente care să îi ajute să decidă singuri asupra hotărârilor pe care le iau şi asupra vieţii, nu să li se transmită un mesaj preambalat. Aceasta este lecţia oferită de Gutenberg şi de Bitcoin.
Este şi un motiv de a susţine viziunea originală despre Bitcoin, deoarece forţa produsă de Nakamoto poate fi utilizată atât în bine, cât şi în rău, în funcţie de intenţiile utilizatorului.
Şi acum, Satoshi?
Pentru a-l parafraza pe George Bernard Shaw, aud cum îmi bate viitorul la uşă. Şi când o deschid, îl văd în prag pe Satoshi Nakamoto, cu un surâs pe faţă, rugându-mă sa-l las să intre. Şi când întind mâna spre el, apare Murray Rothbard şi-l îmbrânceşte rostind “Stai aşa, că mai întâi am şi eu ceva să-i spun!”. Şi fie şi doar pentru faptul că a insuflat mişcării moderne de eliberare economia austriacă, vechiul meu prieten şi mentor are întâietate.

– va urma –

EXCLUSIV: Gazeta Bitcoin, singura entitate media din România care publică integral “The Satoshi Revolution”, ultima carte scrisă de Wendy McElroy! Prima şi singura  publicaţie din România care are acordul autoarei de a publica integral cartea “The Satoshi Revolution” tradusă în limba română!

Gazeta Bitcoin vă prezintă traducerea cărții scrise de Wendy McElroy exact în forma în care autoarea a publicat materialele pe site-ul News.Bitcoin.com.

Wendy McElroy este o scriitoare din Canada cu convingeri anarhiste și feministe. Fost membru fondator al publicației Voluntaryist, ea este autoarea a numeroase cărți și documentare. A lucrat la FOX News și a scris sute de articole. A fost unul dintre cei mai vocali susținători ai lui Julian Assange și ai organizației WikiLeaks. În prezent lucrează ca jurnalist la Bitcoin.com.

SURSA: https://ibitcoin.ro/satoshi-revolution-ascultand-trecutul-cap-1-2/         
PUBLICAT: 14/11/2017
AUTOR: Wendy McElroy